La ce vârstă trebuie să ai prieten?

Răspunsul poate că vă va descumpăni un pic, deşi nu este cazul: la nici o vârstă nu TREBUIE să ai un prieten; vorbim în sensul romantic al cuvântului, la care a făcut referire şi persoana ce a pus întrebarea. Societatea pune o mare presiune asupra noastră. După o vreme aproape simţim că este o ruşine, o formă de handicap, să NU avem prieten sau prietenă. Uneori poate că nici nu simţim nevoia, dar cei din jur ne presează complice, cu glume, apropouri, încurajări, miştouri. Pe măsură ce timpul trece, ne panicăm, chiar ne temem că nu vom mai putea găsi pe cineva. Lăsăm ştacheta, renunţăm la anumite aşteptări, uneori bune… Probabil vă amintiţi reclama aceea în care băiatul cel disperat nu reuşea să se apropie de nici o fată. Cam aşa se întâmplă cu noi. Pe măsură ce ne forţăm, suntem mai penibili. Începem să jucăm teatru, pentru a părea ceea ce nu suntem, să facem compromisuri şi aranjamente, uneori păguboase. Persoana care te va iubi, trebuie să te cunoască aşa cum eşti. Este greşit să intrăm într-o relaţie minţind.

Momentul în care vom avea un prieten, TREBUIE să ne găsească pregătiţi. Relaţiile romantice nu sunt o joacă. Cei mai mulţi dintre voi sunt convins că cei mai mulţi dintre noi am învăţat pe propria piele. Ele ne pot aduce multe satisfacţii şi ne pot pregăti pentru următorul pas, dar pot lăsa în urmă dezastre, adevărate cutremure în inima şi în viaţa noastră. Contează foarte mult să nu ne aruncăm cu capul înainte, să nu sărim mai multe trepte ale dezvoltării noastre, să nu ne grăbim. Aşteptarea, credeţi-mă, merită. De cele mai multe ori, “Făt Frumos“ ori aleasa noastră va fi cineva aproape nebăgat în seamă, din grupul apropiat de prieteni, şi nu o experienţă la prima vedere, de tip WOW! Mă refer la relaţiile care ţin, în care alegem în deplină cunoştinţă de cauză.

Apoi, bine este ca, înainte de a face pasul într-o relaţie de genul “mai mult decât prietenie” să ne stabilim clar principii, să decidem ce urmărim în cadrul acelei relaţii, care sunt limitele, care sunt principiile, până unde vom merge în raport cu criterii cum ar fi vârsta, maturitatea, riscurile existente, etc. În egală măsură ne adresăm băieţilor şi fetelor. Pe lângă rănile emoţionale, boli cu transmitere sexuală, sarcini nedorite, pierderea respectului de sine sau alte afecţiuni date de faptul că organismul nostru încă este prea fraged pentru relaţii sexuale, un stil de viaţă neglijent, iresponsabil ne poate aduce multe necazuri. Nu în ultimul rând, pe cei care credeţi în Dumnezeu îi invităm să ia în calcul şi părerea Lui cu privire la asta.

Din păcate, vei descoperi că domeniul relaţiilor este unul în care cei mai mulţi dintre cei cu care vom sta de vorbă se consideră calificaţi în a oferi sfaturile. Caută o persoană matură (apropo, maturitatea nu se leagă doar de vârstă, deşi de cele mai multe ori vârsta şi experienţa contează), de încredere, faţă de care să vă puteţi deschide şi care să aibă deschiderea să vorbească deschis despre această problemă. Pe cât este de important să fim informaţi, pe atâta este de crucial să ne alegem cu grijă sursele. Sugestiile, care nu se pot aplica la toţi, ori mereu, sunt părinţii, un profesor, pastorul, preotul, psihologul şcolar, etc.

Încheiem. Dragostea e frumoasă, dar nu ne putem juca cu ea. După o anumită vârstă, când descoperim că există în lume şi persoane de sex opus, începem să simţim dorinţa de a o experimenta. După o vreme, ne vedem atraşi de cineva sau ne gândim că ar trebui să intrăm într-o relaţie. Nu trebuie să o facem pentru că trebuie. Nimeni nu trebuie să ne dicteze. Trebuie să fim bine informaţi şi să anticipăm riscurile şi beneficiile; să ne trasăm limitele şi să ne stabilim principii sănătoase, apelând la persoane mature care să ne ajute. Să fim gată chiar să renunţăm la o relaţie sau alta, de dragul principiilor, pentru că încălcarea lor ne poate aduce multă durere. În plus, va trebui să învăţăm să fim selectivi, să alegem. O persoană cu caracter nepotrivit e mai sănătos să nu primească acceptul de a intra în inima noastră, înainte de a fi prea târziu. Iar când ai ales şi ştii că ai făcut-o bine, ţine-te de principii şi bucură-te de vârsta frumoasă la care eşti şi pe care o ai… o singură dată. Mai multe, vom discuta, punctual, pe viitor.

preluat de pe (http://adolescentzi.wordpress.com/2009/11/26/la-ce-varsta-trebuie-sa-ai-prieten/#comment-153)

No comments: