Povestea copacului istet.

Toate povestile incep cu, a fost odata…..Povestea mea este altfel. Ea nu poate incepe cu, a fost odata…… pentru simplu fapt, ca ea se repeta si azi si se va repeta inca. Asa ca am sa ma multumesc pur si simplu sa v-o povestesc.In tinutul Baraganului, acolo unde linistea campiei se intinde cat vezi cu ochii, si-au facut aparitia cele patru vanturi. Atat de mult le-a placut celor patru vanturi acest tinut, incat n-au vrut sa-l mai paraseasca. Au inceput sa zburde dea lungul si dea latul, aducand cu ele nisipuri, care incetul cu incetul, aveau sa-l acopere. Viata tinutului era in primejdie.Mai marii tinutului, au hotarat atunci sa puna o stavila in calea celor patru vanturi.Au pus mana de la mana si au plantat la marginea tinutului o padure de copacei, care atunci cand vor creste mari, sa stea in calea celor patru vanturi.

Povestea noastra deabia aici incepe.

Tinutul era vitreg. Apa era putina, iar ploile cadeau destul de rar. Nisipul ardea radacinile firave ale copaceilor. Era o lupta continua cu viata. Unui copacel i-a venit atunci o idee (il vom numi copacul istet). Cu propriile frunze isi aducea apa la radacina. Timpul trecea si copacul istet crestea de doua ori mai repede. Mandru de istetimea lui, copacelul istet, devenit de acum copac, a inceput sa-si intinda crengile deasupra copaceilor din jur.

Copacei din jur, ramaneau fara soare, si fara putina ploaie care mai cadea uneori. Copacul istet devenise puternic. Radacinile lui, erau acum intinse spre toti copacei din jur, hranindu-se si cu o parte din hrana lor. In lupta lor cu viata, copacei, isi infigeau radacinile cat mai adanc in cautarea hranei. Timpul trecea, copacul istet devenise falnic. Era deasupra tuturor ca un rege deasupra supusilor. De acolo de sus ii vedea mici si neputinciosi. Dar iata ca din senin, celor patru vanturi, le-a venit chef de joaca. Au inceput sa alerge unul dupa altul. In intrecerea lor nebuna, au dat peste copacul cel istet si l-au trantit la pamant. Ajutati-ma sa ma ridic, striga copacul cel istet, radacinile mele au iesit din pamant si nu ma pot hrani. Nu avem putere, copacule, spuneau copacei. Tu insuti ne-ai luat puterea. Abia atunci, copacul cel istet, si-a dat seama ca nu a procedat intelept. Ca istetimea lui, folosita fara intelepciune, l-a dus la pieire. Timpul a trecut, copacei sunt azi o padure falnica, pe care cele patru vanturi nu o pot dobora. De copacul cel istet nu-si mai aminteste nimeni.

Asa procedam si noi… vrem sa ne inaltam mai presus de orice,vrem sa fim cei mai… sa avem superioritate si intodeauna dreptate dar de multe ori nu bagam de seama ca ajungem asa prin suferinta altora ,de multe ori datorita prietenilor,parintilor ajungem cineva,iar cand am ajuns am uitat de unde am plecat si cine am fost fara sa le mai dam putin aer si celorlalti (doar pentru noi)Iar la necaz suntem in inferioritate si daca avem nevoie de ajutor il cerem fara ezitare.

Asa procedam in viata si mai ales cu Dumnezeu.Ii cerem totul doar pentru noi iar cand avem nu ne mai aducem aminte de el dar la necazuri imediat ii cerem ajutorul.

……………………………………………………..Sa ne gandim, daca e bine ce facem si sper ca ati inteles morala din poveste si ce ar trebui sa nu facem si ce ar trebuie sa facem

http://justitiarul.ablog.ro/2008-01-24/povestea-copacului-istet.html