Credinta sau Fatarnicie

Multi dintre cei care marturisesc a fi urmasii lui Hristos au o inima nelinistita si tulburata fiindca se tem sa se incredinteze in mana Domnului,le e frica de incercaris i suferinte.Au o credinta doar de fatada si ceea ce urmaresc ei nu e ceea ce le zice Domnul ci uneori inima lor, care nu prea e pe aceiasi unda cu cerul se gandeste la aletele.

Cand vine vorba de a se increde in Cel de sus “cam e prea poveste” spun ei ,majoritate isi urmaresc propriul interes, incearca sa atinga standardele lumii intr-un mod crestin,adopta obiceurile ei iar viata devinde din ce in ce o povara.Unii oameni cred ca pot obtine mantuirea usor ca aceasta cale e usoara si ca pentru a a junge in cer nu trebuie sa faci mare lucru decat o fapta buna, sa vorbesti frumos la biserica sau dupa cum zic unii “E vremea sa mai fiu si eu putin egoist destul am facut pentru altii sa ma gandesc si la sufletul si inima mea”desi tind sa cred ca Isus nu s-a oprit niciodata in ai face pe cei din jur bine si a le spune despre mantuire.A preferat sa sufere si sa spuna despre Cer decat sa se uite la imaginea sa si putea destul de bine.El facea lucrurile astea zilnic noi cam …,,doar o zi pe saptamana, stim a a face bine si atunci imbuibam capul la lume de doctrina si teorie.De cate ori nu trecem pe langa un nene care e imbracat urat, care miroase nu prea bine sau oameni cu o soarta mai nefasta,in loc sa-i primim ca pe fratii nostri,… cam nu prea…. fiindca ne uitam la ei cu un gand”Ce cauta si astia aicea”Si recunosc si eu asa fac desi nu e bine nu asa ne invata Dumnezeu.SUNTEM FRATI PE ACEASTA LUME,CREATIILE DOMNULUI,NE AJUTAM NOI INTRE NOI MACAR CA SI CRESTINI DACA NU CA OAMENI?? Prin simplele lucruri de care facem uneori “misto”,radem,spunem bancuri crestine,ne batem joc si glumim cu lucrurile din biblie, e posibil sa nu fim ai Domnului desi noi ne batem in piept ca suntem si ne e bine in biserica, spunem “Lasa ma fiecare pe perna lui,eu am sufletul mantuit.vorbesc,predic,impart carti etc”ca atunci cand e slujba, toata lumea vorbeste asa de frumos si de bine incat chiar crezi ca sunt sfinti,dar in restul zilei,in relatia cu oamenii (sa zic ai strazii:-?)cu prietenii cu gandurile si cu ceea ce promiti si spui faci.?Ajuti tu cu adevarat esti dispus sa dai totul de la tine,sa te uiti la Dumnezeu cu umilinta si nevoie de al descoperi mai mult?Nu de a te lupta cu mainile in piept “ca Eu vorbesc as de frumos si Eu trebuie sa propovaduiesc mai departe evanghelia.”(un mic dracusor al mandriei)
Ne dorim un crestinism usor ,sa fim ai Domnului dar nu chinuindu-ne ci pur si simplu stand si venind la biserica,pentru a ne umple doar sufletul nostru nu pentru ai face pe altii sa se bucure si sa ii facem sa se apropie mai mult.Adevaratul crestinism e suferinta, caderea si ridicare,durerile necazul, aici vezi cu adevarat mana Domnului precum a spus”Jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”.Asa cum ne-a facut El e de ajuns,nu trebuie sa ne dorim placerile lumii,putem gandi lua o decizie corecta (dar nu o facem pentru Dumnezeu ci pentru mandria,sau starea noastra de bine), si in al doilea rand ne cunoaste toate nevoiile si ne da la fiecare cate putin pentru a stii ca nu noi detinam totul ba inca noi nu detinem nimic decat un suflet cu care in loc sa il inveselim pe Dumnezeu mai rau il necajim.
Credinta in El e ca increderea fermierului.Planteaza seminte intr-un ogor mare,si asteapta, are incredintarea ca va secera ceva in ciuda faptul ca se chinuie sa are,sa praseasca,sa smulga buruieni.Intradevar e chinuiala dar recolta pe masura.
Cand zilele sunt intunecate fara perspectiva sa avem credinta in Dumnezeu.Sa stim sa suferim pentru cuvantul Sau si sa ne bucuram ma mult de slabiciunile noastre decat de puterile noastre cu care ne chinuim de pomana.Mai bine sa suferim si sa gasim alinarea in Cel de Sus decat sa vorbim ca suntem credinciosi si ca noi nu trebuie sa avem necazuri.Sa ne bucuram ca El ne da puterea sa biruim orice slabiciune orice necaz doar ca trebuie sa facem si noi ceva:sa ne dam seama ca suntem nimic fara El, si nu putem face nimic.Fiindca El detine totul si adevaratul crestinism si adevarata incredere in Dumnezeu e cat de mult stii sa ii ceri ajutorul si cat de mult il gasesti in fiecare zi in fiecare suferinta.Nu se gaseste in biserica,in costume frumaose si masini alese precum zicem noi”La binecuvantat Domnul” iar in inima lui e plina de egoism si avaritate.

Un suflet sincer este ca lui Isus gata sa sufere pentru cel de langa el si sa isi dea chiar si viata.