Modestia salveaza Mantuirea

"Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;
21fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;
23şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare"


Desi Cerul ne-a dat mereu miracole si minuni,desi insusi natura ni-L descopera,totusi nu suntem constienti ca nu suntem nimic fara un strop de credinta,ca niciodata nu vom fi salvati daca nu ne smerim.Ne-am obisnuit sa credem ca credinta e o stare,care apare la batranete,in singurate,la biserica,in anturaj pentru a arata ca suntem morali cu credinta etc.Nu mai facem deosebirea intre oamenii "credinciosi umili" si cei "credinciosi mandri."Credem ca cei umili care respecta legile, simplu si asculta ,sunt cam "Nebuni"iar "ceilalti" isi argumenteaza decizile,uneori necrestine,dupa zicala"Pana la Dumnezeu te mananca sfintii".Pe cei mai multi,azi ii preocupa alegerile pacatoase in favoarea construirii unui viitor stabil pentru sufletul lor -defapt al nostru.
Dar ne mai intereseaza daca suntem cu adevarat Mantuiti,daca chiar facem ceva util in viata asta petrecuta aici,daca avem un scop nobil dupa care mergem,sau daca ne gandim cel putin ca viata are si alte lucruri pentru care merita sa mori sau sa traiesti.
Tot ce ne intereseaza azi,e prestigiul nostru, e onoarea si renumele care(credem noi) vine din cateva decizii barbatesti in genul "Situatiile neortodoxe cer masuri neortodoxe",dar de ce sa fim noi umili,modesti,credinciosi,de ce sa il avem noi pe Isus si sa fim "Pocaiti"?"Oricum nu valoreaza nimic","tot pacatos raman si tot voi muri","Nu ma salveaza Dumnezeu ","Eu singur ma ajut","Nu e providenta e coincidenta".Sau invers:De ce sa nu credem ca in functie de ce gandim atragem,ca datorita inimii mele mi se da ?Sau ca principala cauza care ne fereste de Dumnezeu e frica de judecata.O inima buna,un caracter bland,Un creier umil,genunchi culcati pentru Domnul vor atrage lucruri pe care nu le vom intelege lucruri bune evident,prieteni adevarati,fericire,dragoste.Poate asa,lasand in urma tot ce se invarte in jurul trufiei vom fi salvati,poate ca "asa cum nea creat Tatal,"simpli si plini de evlavie vom fi asemenea versetului:"Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat".

Smerenia a fost cea dintâi pricina de înaltare si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia a înaltat pe Avraam si l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri, caci se socotea pe sine a fi pamânt si cenusa.

Smerenia l-a înaltat pe Iosif si l-a facut pe el mai mare peste tara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limba, povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israel. Caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a aratat pe David a fi dupa inima lui Dumnezeu, caci se socotea pe sine vierme si nu om. Cu smerenia a stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia si mai mult decât toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încaltamintei lui Hristos si care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan si de a se numi de Însusi Hristos, cel mai mare om nascut din femeie.

Cine învata pe cel sarac sa ia pâinea de la gura copiilor si sa-si cumpere televizor si video, spre a-si închipui si el ca este asemenea cu cei avuti? Nu mândria?

Cine învata pe femei si pe fete sa munceasca luni si ani de zile, nu spre a-si cumpara cele de nevoie vietii, ci spre a-si cumpara rochii la moda si încaltaminte luxoasa si alte lucruri desarte, care nu tin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învata pe cel sarac, care are o casa de copii, sa se sârguiasca cu mai multa truda spre a le face la toti haine luxoase si de mult pret, spre a-i face sa fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele si pe femeile cele usoare sa se dreaga pe fete cu pudra si cu alte unsori si sa-si vopseasca unghiile spre a arata mai tinere si mai frumoase? Oare nu mândria si slava desarta, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor sa fie cu orice pret în rând cu lumea si nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rau zace; si iarasi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrajmas lui Dumnezeu.

No comments: